Delia este cântăreața cu una dintre cele mai bune voci de la noi din țară. De-a lungul anilor, ea a lansat zeci de hituri și a reușit să ajungă pe primele locuri în topurile muzicale, dar s-a făcut remarcată și prin felul ei de a fi și a stilului vestimentar pe care îl adoptă. Aceste lucruri nu îi aduc doar cuvinte de laudă din partea urmăritorilor, de fiecare reușind să împartă internetul în două tabere.
Pe aceia care vorbesc rău despre ea, Delia a învățat să nu îi mai ia în seamă, pentru că este de părere că deși este o persoană publică, nu este obligată să le ofere explicații oamenilor despre felul în care se comportă sau despre lucrurile pe care alege să le facă.
Este, de asemenea, o mare iubitoare de călătorii și aproape că nu există loc în care să își fi dorit să ajungă și să nu o fi făcut-o deja. Și în ceea ce privește vacanțele sale, oamenii găsesc mereu ceva de comentat, dar pur și simplu, soția lui Răzvan Munteanu a învățat să se bucure de fiecare zi din viața sa, fără să pună prea mare accent pe părerile altora.
„De multe ori nu îmi pasă ce spun ceilalţi, nu citesc ştirile care apar despre mine – când mai aflu lucruri care se scriu despre mine, de regulă primesc link-urile de la oamenii din jurul meu. Mai citesc comentariile pe social media de la postările mele şi le mai răspund celor care îmi scriu. Dar în rest, de atâta timp de când sunt artist, m-am obişnuit cu expunerea. Nu spun însă că e normal să fii criticat doar pentru că eşti persoană publică şi că ni se spune adesea să ne asumăm acest rol, acest statut. Da, ni-l asumăm ca artişti, ca performeri, dar nu ca oameni care trebuie să dea explicaţii şi să se justifice pentru orice lucru pe care îl fac”, a declarat Delia, pentru adevărul.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ce părere are Delia despre oamenii care o critică pe Internet! Vedeta, moment de sinceritate: „Citesc comentariile pe social media”.