Mama Mirei, moment de sinceritate în direct

Mira a fost un copil dorit, astfel că mama sa a născut-o la vârsta de doar 18 ani, când era însăși un copil. Cele două au crescut împreună și au învățat multe lucruri una de la cealaltă. Chiar și acum, după ce anii au trecut, ele păstrează o legătură specială, iar faptul că au lansat o melodie împreună a fost un vis împlinit, mai ales în preajma Sărbătorilor de iarnă.

Mama sa nu și-a dorit niciodată ca fiica sa să urmeze drumul pe care părea că pornise încă de la o vârstă fragedă, deși toată lumea îi spunea că are un copil talentat. Ea voia ca Mira să dea la Medicină, pentru că în muzică era mult prea multă muncă de depus, femeia știind toate aceste lucruri din proprie experiență.

Mira nu a ascultat-o, a participat la un concurs de talente. Nu l-a câștigat și a trăit o mare dezamăgire. Cu toate acestea, apariția sa pe micile ecrane a avut un rol extrem de important în cariera sa, iar mai apoi a ajuns pe lista celor mai îndrăgite cântărețe de la noi din țară, reușind să își ducă piesele pe primele locuri în topuri muzicale.


„Nu am vrut ca ea să cânte. Mi se părea foarte greu. În muzica populară este foarte greu. Eu cântam câte trei zile la nuntă, era muncă multă și am zis că mai bine merge pe Medicină. Eu am iubit mereu medicina, o aveam în jurul nostru și pe prietena ei, tot la Medicină și am zis că e mai bine să ajungă medic. Ea cânta tot timpul. Cânta pe scara blocului la vecini. Toată lumea îmi zicea ‘Vai ce bine cântă fiica ta, noi o plătim să ne cânte’. Era foarte mică. Învăța foarte bine la școală.”, a povestit Aurelia Cimpoieru, în cadrul emisiunii amintite.