Oana Radu nu s-a născut în puf

Cântăreața a fost invitată în cadrul emisiunii „Teo Show”, la câteva zile după ce a împlinit frumoasa vârstă de 28 de ani și a vorbit despre toate sacrificiile pe care le face zilnic, pentru a nu duce lipsă de nimic. Viața sa nu este deloc una simplă, muncește încontinuu și preferă să facă multe lucruri de una singură, motiv pentru care, de cele mai multe ori, programul său este și unul destul de încărcat.


”Tu știi cât muncesc eu pentru 9.000 de euro? Mă trezesc la 5 dimineața. Fac o oră sau 45 de minute cardio pe stomacul gol, apoi iau micul dejun. Merg la sală și mă antrenez două ore, apoi merg să fac tranzacții la bancă sau plătesc furnizori. Merg la croitoreasă și las materialele pentru lenjeriile modelatoare, mă ocup de grupul de slăbit. Apoi merg la studio și stau până pe la 7-8 seara, uneori și mai târziu. Îmi iau întotdeauna casoletele cu mâncare la mine, pentru că am ore fixe la care trebuie să mănânc. Mănânc oriunde aș fi și mănânc întotdeauna. Ajung acasă și fac facturi, preiau comenzi, uneori fac și coletele, editez singură pozele, mă gândesc la colecții noi, îmi filmez singură campaniile, editez filmările, mai lucrez la piese. Chiar muncesc foarte mult. (…) Am mașina în rate. Nu-mi ajung banii. Noi ne-am achiziționat un apartament. Am dat un avans mai mare și în fine, mai trebuie să dăm niște bănuți. Am tot așteptat să ne luăm câte ceva. Îmi doresc o geantă, pantofi și o brățară. Am zis că mai aștept puțin și când o să fiu super-bogată, pentru că o să fiu, când o să-mi vină banii o să-mi iau tot ce vreau”, a declarat Oana Radu la „Teo Show”.


Are bani cât să își facă toate poftele și crede că va ajunge mult mai bogată decât este acum. Mașina pe care o conduce este achiziționată în rate, la fel și apartamentul în care ea și partenerul ei de viață locuiesc. Încă mai au de plătit pentru acestea, dar ușor, ușor va reuși să scape de toate datoriile.

De ziua sa de naștere, s-a distrat așa cum se cuvine. A mâncat tot ce i-a poftit inima, a avut două torturi și nu poate nega faptul că s-a simțit foarte bine. Petrecerea organizată de soțul ei l-a costat 9000 de euro.


”Cel mai frumos cadou a fost că soțul meu m-a lăsat să mănânc ce vreau. Am avut aperitive, paste, pizza, fructe de mare, dulciuri, sărățele, suc, prăjituri, torturi. Am avut două torturi. A fost cu mult caramel sărat. M-am simțit foarte bine. Soțul meu… ce cadou să-mi facă?! Noi muncim foarte mult împreună și nu ne facem cadouri la modul că «îmi doresc asta, ai putea să scoți bani din firma noastră să…». M-am hotărât la un buget și i-am zis. Oamenii care se uită acum la TV vor zice că sunt superficială. Eu am fost un copil foarte modest și am muncit pentru tot ce am. Eu am fost un copil sărac, atunci când începi să faci și tu 2-3 lei îți dorești și tu două-trei chestii. Bugetul a fost de 9.000 de euro. Îmi e și rușine să spun, că poate acasă sunt oameni care au multe lipsuri”, a adăugat vedeta.