Nicoleta Dragne a dat cărțile pe față

Nicoleta Dragne a demonstrat până la momentul actual că este o concurentă vocală, care nu se teme să își expună punctul de vedere, oricât de dur ar fi acesta. De foarte multe ori, vedeta s-a luat la ceartă cu rivalele sale, dar niciuna dintre discuțiile din platou nu s-a comparat cu cea pe care a avut-o că Mădălina Pamfile, care a decis să plece din platou, urmând să discute acolo despre întregul moment.

Fosta ispită a decis că a venit vremea demascării Mădălinei Pamfile, despre care a afirmat că nu a făcut altceva decât să se folosească de Ioana Filimon. În plus, ea consideră că s-a victimizat, doar pentru a-i întoarce pe cei de acasă împotriva foste concurente care, din nefericire, a fost eliminată în urma încălcării regulamentului.


"După doua săptămâni deschide discuția. S-a folosit de Ioana și mă refer la episodul care s-a difuzat pe post pentru a se victimiza să întoarcă oamenii împotrivă Ioanei. Tu știai că Ioana nu a vporbit despre familia mea. Ai spus că din cauza faptului că Ioana a vorbit despre famlia ta, oamenii cred că tu stai cu un moș, că stai pentru bani sau prostii de genul.Tu te-ai dus la testimonial să spui că te plimbi cu yachtul iubitului. Sunt vocale date de tine către Ioana în care ai spus că nu te deranjează din ce a spus numai că nu vrei să se discute despre acel subiect dintr-un anume motiv. Vrei să pun vocalele Ioanei, n-aș face asta pentru că nu sunt ca tine. Eu nu am șantajat-o, eu am forțat-o să spună adevărul de asta a și zis: mă șantajezi?", a spus Nicoleta Dragne, la Bravo, ai stil.


Auzind toate acuzațiile care au venit la adresa ei, Mădălina Pamfile a părăsit platoul emisiunii. I s-a părut foarte josnic felul în care a reacționat rivala și nu a mai suportat nici măcar o secundă să o audă vorbind în felul acela despre ea.


”Si eu uitandu-ma la mine, pe televizor, mi s-a parut ca le-am luat cam exagerat, incarcata emotional, aveam draci pe mine. N-o sa stau sa ma...una la cap. Asta mi se pare foarte josnic. Adica, eu cand iti dau un mesaj si iti explic o situatie, vezi ca pot s-o dau, dar n-o dau, adica eu sa tac din gura ca sa macani tu!", a spus Mădălina Pamfile, în culise.


Tot în ediția de seara trecută, Nicoleta Dragne a purtat o ținută creată de Ruxi special pentru ea și niciuna dintre colegele sale nu și-a dat seama de lucrul acesta, dezvăluirea fiind făcută chiar de ea la final. A vrut să demonstreze că aliata ei este foarte, foarte talentată și că nu lucrează cu stilist așa cum s-a speculat.