În momentul de față, Vica Blochina se plimbă peste tot prin lume. Postează foarte des imagini din vacanțele în care merge, dar a avut o vreme în care nu avea nici măcar ce să pună pe masă. Neștiind cât de greu i-a fost vedetei în trecut, multă lume a criticat-o dur, spunându-i că nu face altceva decât să profite de bărbații din viața sa și să se plimbe pe banii lor.
Înainte de a-l aduce pe lume pe Edan, fosta parteneră a lui Pițurcă a avut probleme mari din punct de vedere financiar și a fost nevoită să își vândă mașina, pentru a merge la spital să nască. Nu a avut parte de niciun ajutor din partea cuiva și a fost nevoită să se descurce de una singură, neavând nici măcar cu ce să își plătească chiria.
“Am avut momente foarte grele financiar. Când am fost însărcinată, eu nu am avut bani de mâncare. Am vândut mașina ca să pot să merg la spital să nasc. Nu am avut bani de chirie atunci. Am vândut tot! Din partea lui Piți nu am avut niciun ajutor.”, a declarat Vica Blochina, în emisiunea La Măruță.
Vica Blochina a învățat foarte multe lucruri de pe urma lucrurilor pe care le-a trăit și dacă ar putea, le-ar spune copiilor săi să nu aibă o relație cu un bărbat însurat. Este foarte greu și trebuie să își asume, că anumite persoane ar putea ajunge să fie rănite.
„Pe copiii mei i-aș învăța să nu aibă o relație cu un bărbat însurat. E foarte greu, trebuie să-ți asumi. Acum îmi pare rău, poate am rănit multă lume. Mi-aș cere scuze de la soția lui Piți acum“, a mai zis ea.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Vica Blochina, informații neștiute din perioada sarcinii: „Nu am avut bani de mâncare".