Ce a povestit Natanticu într-un podcast

Un bărbat sincer din fire, Cosmin Natanticu i-a făcut prietenului și colegului său, Tetelu, o serie de declarații total neașteptate despre emisiunea de la Antena 1, dar și despre gafa pe care el și Eliza au făcut-o într-un dintre edițiile anterioare.

Artista și soțul ei aveau de îndeplinit o probă care presupunea găsirea unor costume care aveau simbolul lor, dar ei le găseau pe cele ale colegilor lor, nu și pe cele de care avea nevoie. Blondina, dorind să mai câștige timp, le-a ascuns costumele Patriziei Paglieri și ale fiului ei, iar una dintre piese a căzut, misiunea lor fiind astfel îngreunată. Cei doi și-au luat foarte mult hate din partea celor de acasă, fiind aspru judecați pentru gestul lor, dar mai ales pentru faptul că nu au recunoscut ce au făcut în fața celorlalte echipe.

La un moment dat, Cosmin Natanticu și-a amintit de sezonul în care Bianca Drăgușanu și sora ei au participat la Asia Express și și-a dat cu părerea despre momentul în care fosta lui Alex Bodi a decis să renunțe la concurs.


„A fost la un moment dat când, printre concurenți, erau și Bianca Drăgușanu cu sora ei. Ele nu se așteptau să fie atât de greu, oamenii de acasă cred că totul e făcut la montaj. Și Bianca a dat de greu, că trebuie să care, că trebuie să te milogești, că sunt oameni care te refuză. La un moment dat, a zis că nu mai poate, că e o prostie, că vrea să plece. Gina, care prezenta atunci, le-a înlocuit cu fetele care trebuiau să plece acasă pentru că fuseseră eliminate (n.r. Iuliana Luciu și Margherita de la Clejani). Eu personal aș fi acceptat asta”, a povestit Cosmin Natanticu, în podcast-ul de pe HappyFishTV.