Ce spune Otniela despre plecarea din emisiune

Fosta concurentă de la Bravo, ai stil nu a dat prea multe detalii despre starea ei de sănătate, până în momentul de față. Se pare că Otniela Sandu s-a confruntat cu o sinuzită care a venit la pachet cu o răceală puternică. Starea în care se afla nu i-a mai permis artistei să ia parte la filmările pentru emisiunea de la Kanal D, așa că s-a luat decizia ca ea să fie eliminată din concurs.

Sursa foto (c): Instagram/Otniela Sandu

Otniela s-a simțit datoare cu o serie de explicații în fața celor care s-au gândit la ea în tot acest timp, celor care au votat-o în competiție și celor care erau, pur și simplu, curioși de ceea ce i s-a întâmplat.

Despre colaborarea în cadrul emisiunii Bravo, ai stil ea a ținut să menționeze că a fost una foarte frumoasă, dar în același timp una foarte, foarte grea. A avut parte de multe provocări, dar și de situații în care nu a mai fost pusă până acum. Deși nu pare, este vorba despre multă muncă, iar asta implică și multe emoții. Locul acela și oamenii pe care i-a întâlnit în acest proiect îi vor rămâne mereu la suflet, indiferent de ce s-ar întâmpla.


” Hello! Multumesc pentru mesaje, pentru grija si pentru gandurile frumoase! Experienta mea la @bravoaistil a luat sfarsit. A fost o calatorie frumoasa, grea, presarata cu multe provocari si situatii in care nu am mai fost pusa pana acum. Este multa munca, sunt multe emotii, competitivitate, a fost ceva nou fata de ce am facut pana acum. Am intalnit o echipa de oameni muncitori de care am fost fascinata inca din prima zi. Recunosc ca sunt cativa omuleti care au un loc special in sufletul meu: @dannaseitan, @ilinca.vandicioficial. Va zic ca este o magie acolo, chiar cu tot greul si cu toata nebunia. Sunt bine acum, am avut o sinuzita destul de rea, combinata si cu o raceala, si asta a fost motivul pentru care nu am putut continua competitia. Multumesc pentru experienta, am invatat multe si despre mine. Chiar si in timpul asta scurt cat am stat acolo. Nu am cum sa-l uit pe @m.metin12: “Hai, gata cu vorba, in 10’ incepem sa filmam” Va pup si va iubesc! 💜 ”, a transmis de Otniela, pe Instagram.