Lidia Buble și Connect-R nu doar că se bucură de o experiență unică în cadrul emisiunii Asia Express, dar și-au sărbătorit chiar și zilele de naștere în cadrul emisiunii. Faptul că au fost sărbătoriții zilei nu le-a purtat prea mare noroc, pentru că nu au ajuns printre primele echipe la Irina Fodor.

Cu toate acestea, artiștii au avut alte motive să se bucure de o așa zi frumoasă. Moderatoarea emisiunii de la Antena 1 le-a pregătit celor doi cântăreți câte o surpriză total neașteptată. Au primit câte un colier reprezentativ pe care l-au pus imediat la gât. Nu aceasta a fost, însă, marea surpriză a zilei cu pricina.

Connect-R, în genunchi în fața Lidiei Buble

La un moment dat, Connect-R s-a așezat în fața celorlalți și a mărturisit că are și el un cadou pentru frumoasa blondină, cu ocazia aniversării sale. A scos din buzunar o cutie mică, în interiorul căreia se afla un inel, moment în care toată lumea a rămas mască. Mai apoi, și-a făcut curaj și s-a așezat în genunchi în fața cântăreței, rostind cuvintele magice „Vrei să fii...”.

Toți ceilalți se uitau mirați, crezând că va urma o cerere în căsătorie, dar nu a fost deloc vorba despre asta. Nici măcar Lidiei Buble nu i-a venit să creadă ceea ce se întâmpla, dar următoarele cuvinte ale concurentului au fost „Vrei să fii sărbătorita mea?”, moment în care toată lumea a izbucnit în râs.

„Nu înțelegeam ce se întâmplă cu Ștefan. Doamne ce s-o fin întâmplat cu omul ăsta. Ce se întâmplă aici în Asia Express. (...) Cred că a avut bani de la Irina sau de la imunitate și a strâns sau nu știu ce a făcut.”, a declarat Lidia Buble, imediat după aceea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Octombrie 2021 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.