Concurenta de la Asia Express este cel mai cunoscut model plus-size din România și se mândrește cu felul în care arată. Recent, frumoasa vedetă a dezvăluit ce înălțime și ce greutate are, în fața tuturor. Nu îi mai este rușine de aceste aspecte, pentru că au trecut de multă vreme gândurile negative.


Lorelei Bratu se acceptă așa cum este

Acum câțiva ani, singura ei dorință era să slăbească și a încercat toate dietele posibile. Credea că toate problemele sale se vor rezolva odată cu scăderea în greutate. Nu a reușit, însă, să ajungă la greutatea ideală, dar a învățat să se accepte pe ea, indiferent de cum arată, iar acum le invață și pe alte femei să facă același lucru. Modelul are 1,65 m înălțime și o greutate de aproximativ 90 de kilograme, dar cel mai important este că se simte bine în pielea sa.


„Au fost ani de zile în care m-am chinuit să slăbesc, am ținut toate dietele de pe lumea asta și am fost la zeci de nutriționiști și săli de sport. Cred că aș putea scrie jurnale motivaționale și cărți de nutriție. Eram convinsă că în momentul în care voi fi slabă, toate problemele mele vor dispărea că prin magie și că voi fi cea mai fericită femeie de pe lumea asta. Până într-o zi în care m-am oprit din vâltoarea asta, mi-am dat seamă că am un corp diferit, că nu voi arăta niciodată ca fetele din reviste și că asta nu mă face cu nimic mai prejos. Am încetat să mai aștept să slăbesc pentru a face toate lucrurile pe care mi le doream. M-am simțit liberă și am început să trăiesc. Poți să fii grasă și fericită, să știi!”, a declarat Lorelei Bratu, acum ceva timp, pentru inoza.ro.