Experiența „Bravo, ai stil! Celebrities” s-a sfârșit pentru Nicoleta Nucă. Vedeta s-a situat pe ultimul loc în preferințele celor de acasă, dar nici numărul de steluțe nu a fost unul prea mare. În pericol de eliminare au mai fost: Viviana Sposub, Carmen Negoiță, Ioana Filimon și Otniela Sandu.

Nicoleta Nucă, prima concurentă eliminată

Momentul eliminării frumoasei cântărețe nu a fost deloc unul ușor. Nu s-a mai putut abține și a început să plângă în fața tuturor, iar câteva ore mai târziu a transmis un mesaj foarte important pe contul ei oficial de Instagram. Fosta concurentă a emisiunii de la Kanal D a mărturisit că ea a nu a vrut să joace teatru sau să fie ipocrită doar de dragul show-ului, ci a preferat ca oamenii de acasă să o vadă pe ea, cea reală.

Nicoleta Nucă a plecat cu capul sus. A fost un proiect la care a ales să partipe din pură curiozitate și din dorința de a face lucruri noi, de a ieși din zona de confort, dar fără a se preface în fața camerelor de filmat.

„ Aveam impresia că vreau să spun atât de multe despre cele întâmplate, dar, de fapt, nu e prea mult de zis despre eliminarea mea de la Bravo ai stil, decât că am plecat cu capul sus așa cum am făcut-o de fiecare data in viață. A fost un proiect în care am acceptat să particip din curiozitatea de a face ceva nou și diferit, de a ieși din zona mea confort -muzica- și unde îmi propusesem să fiu eu autentică, sinceră, fără măști, fără ipocrizie, teatru si caterincă doar de dragul show-ului.
În prima Gală am ales cu un motiv să cânt anume “Fata din oglindă” și nu orice altă piesă din repertoriul meu. Așa cum am scris textul piesei cu sufletul deschis, așa am ales să vin și în fața voastră, autentică și sinceră , corectă și calmă, exact așa cum sunt în viața de zi cu zi. Mi-am dorit să deschid ușa spre mine cea REALĂ, un cumul de experiențe pozitive și negative, care m-au adus la forma actuală pe care ați văzut-o pe parcursul proiectului. Poate am părut inflexibila în viziunea unora, dar acum ceva timp mi-am făcut o promisiune de la care nu vreau să mă mai abat în nici un caz, și anume să nu mai încerc sa-i mulțumesc pe alții, punându-mă pe mine în plan secund, mi-am promis că nu voi mai încerca sa par expansivă, extrovertită și interesată de teme și situații superficiale, doar ca să “dau bine” pe TV. Dacă tot se numesc “reality-show” genul ăsta de emisiuni, ar trebui să se promoveze mai mult realitatea fiecăruia și să se accepte și încurajeze personalitatea și felul de a fi al fiecăruia, pentru că asta face lucrurile mai frumoase și interesante: UNICITATEA fiecăruia dintre noi!
Mulțumesc din suflet încă o data tuturor celor care m-au susținut și mă susțin în continuare, indiferent de parcursul carierei mele! ❤️”, a scris Nicoleta Nucă, pe contul ei de Instagram.