Ceea ce credea că este doar o răceală simplă s-a transformat într-un coșmar pentru Elena Merișoreanu. După câteva zile bune, în care a considerat că ar fi în regulă să se trateze acasă, starea ei de sănătate s-a înrăutățjt și a apelat la ajutorul medicilor, care au decis să o interneze. Ei bine, de când se află în spital, interpreta de muzică popularăa avut timp să se gândească la ce anume va face, după ce va ajunge acasă.


Elena Merișoreanu va lua o pauză

Elena Merișoreanu a spus că ea nu va mai onora evenimentele la care ar fi trebuit să fie prezentă. A rugat-o pe fiica sa înapoieze sumele de bani pe c are le primise în avans, pentru că nu mai poate face nimic, până când nu va fi totul bine din punct de vedere al sănății sale.

În plus, artista vrea să își pună sănătatea pe primul loc, pentru că are din ce să trăiască, are o pensie, o familie mare, un soț, deci nu se pune problema că nu s-ar descurca, dacă o vreme ia o pauză de la tot.


“Mi-a zis fiică mea că i-a anunțat că se închid școlile, că fac online, e destul de rău. Nu mă mai duc la evenimente, doamne ferește! Aveam evenimente luate în perioada următoare, dar am pus-o pe fiica mea și a dat banii înapoi cui mi-a dat arvună. Păi, cum să mă mai duc? Aveam de terminat CD-ul, de filmat videoclipuri, aveam totul plătit, dar, dacă s-a întâmpat asta, nu mai fac nimic. Voi face când trece și vom fi bine.

Lasă, dragă, sănătatea înainte și, apoi, eu am din ce să trăiesc. Am muncit o viață la Rapsodia, am o pensie, am familie mare, am soț, deci nu se pune problema. Nu mă mai duc, pentru că de acolo am luat nenorocirea, nu din altă parte. M-am speriat, pentru că la vârsta mea trebuie să am grijă. Gata, le selectez mult mai atent! Încep emisiunile cu filmările pentru sărbători, o să le selectez, pentru că suntem prea mulți în studio, ne adună prea mulți și nu știm fiecare ce are. Alții nu cred, alții sunt cum sunt. Înainte și eu ziceam: ‘ce puternică sunt, nu am nici pe naiba, la vârsta mea!’, dar să știți că trebuie să luați treaba foarte în serios, pentru că sunt aici foarte mulți tineri internați. Noroc cu Dumnezeu și cu medicii!”, a declarat cântăreața pentru fanatik.ro.