Ediția de seara trecută nu a fost una prea bună pentru Connect-R și Shift. Cei doi s-au chinuit mai bine de patru ore să facă autostopul, iar aproape la fel de ghinioniști ca și ei au fost Cuza și Emi de la Noaptea Târziu. Concurenții și-au ieșit din minți, la un moment dat, și au ajuns la concluzia că au făcut tot ceea ce le-a stat în putință și deja se vedeau jucând în cursa pentru ultima șansă.


Asia Express sezonul 4

„N-ai ce să faci, asta e, încercăm. 4 ore jumătate a fost timpul petrecut acolo, un timp-record pentru Asia Express în care nu am reușit să oprim o mașină”, au spus ei, la Asia Express.


Având în vedere faptul că nu doar ei au avut ghinion în cursă, rămâne de văzut cine va fi în pericol de eliminare, în următoarele ediții ale emisiunii de la Antena 1. Connect-R și Shift nu par a avea mari speranțe că își vor reveni pe parcurs și au ajuns să creadă că este ceva greșit la ei, de nu găsesc mașini la fel de repede mașini care să îi transporte dintr-un loc în altul, la fel de repede precum ceilalți.


„Cea mai dificilă parte e cea cu autostopul pentru că nu ne-am prins noi de niște șmecherii, dar acum știm”, a zis Connect-R într-un interviu, potrivit fanatik.ro.