Pentru a împușca doi iepuri dintr-o lovitură, cei doi îndrăgostiți s-au căsătorit și au botezat-o pe fiica lor, în aceeași zi. Au avut parte de un eveniment pe cinste, unde toată lumea s-a distrat și despre care multă lume a vorbit. Aceștia au decis imediat după să meargă într-un loc superb să se bucure de câteva zile libere, dar nu au putut face acest lucru din cauza problemelor de sănătate pe care iubitul lui Emily le are.


Iubitul lui Emily, internat în afara țării

Emily Burghelea și Andrei au mers în Turcia, dar nu neapărat pentru a se bucura de luna de miere, ci din cauza problemelor medicale pe care el le are de la o vreme și care îi dau mari bătăi de cap. În momentul de față, bărbatul se află internat într-o clinică, iar vedeta a dat deja primele detalii despre starea lui de sănătate. Astfel că în loc să se distreze, ei petrec timp prin spitale, dar nu au de ales și speră că nu va dura prea mult, pentru a le mai rămâne timp și pentru ei.


”Stiti ca se zice ca prima plecare a unui cuplu tanar casatorit, in lume, se numeste luna de miere. Asta ar trebui sa fie si pentru noi, luna de miere, dar Andrei m-a pus sa aleg si din toate tarile din lumea asta, am ales sa venim aici, unde suntem acum, in Turcia. Dar nu ca sa ne distram sau sa ne relaxam, am zis ca daca tot este el atat de bine dispus si accepta sa mergem oriunde in lume, vreau sa venim aici ca sa-si trateze niste probleme de sanatate.Este un spital foarte bun aici, unde este deja internat si imi doresc din suflet sa nu dureze foarte mult ca sa mai avem si timp sa ne distram impreuna. Sunt niste chestii pe care le are de mai mult timp, n-a vrut pana acum sa le trateze, ca asa e el. Va ziceam ca-mi doresc sa se termine cat mai repede nebunia asta si sa-l stiu si eu bine. Am avut niste perioada extrem de aglomerate, ne-am suprasolicitat amandoi, problemele lui s-au accentuat in perioada asta si din cauza asta am decis ca este momentul sa luam o pauza si sa avem grija de noi”, a zis vedeta, pe Instagram.