Toată lumea a așteptat ca emisiunea Asia Express să revină pe micile ecrane, mai ales că anul trecut nu s-a filmat din cauza pandemiei de coronavirus. Cele nouă echipe de anul acesta au trecut prin clipe grele, pe „Drumul Împăraților”, deoarece oamenii se temeau de virus și refuzau să îi ajute, să îi transporte cu mașina dintr-un loc în altul sau să îi cazeze peste noapte.

Cosmin Natanticu este unul dintre concurenții de anul acesta, care a acceptat să plece în Turcia alături de frumoasa lui parteneră de viață, Eliza. Până acum, ei s-au descurcat de minune și s-au clasat printre primii. Chiar dacă emisiunea de la Antena 1 a început de câteva zile, unii încă se mai întreabă cine este, în realitate, Natanticu.

Asia Express sezonul 4

Cosmin Natanticu de la Asia Express a absolvit Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie din București, în anul 2009. Acesta este de profesie actor și a jucat, în 2010, în Portretul luptătorului la tinerețe, regizat de Constantin Popescu. În lungmetrajul cu pricina el l-a interpretat Virgil Radeş. În plus, el este cunoscut și pentru show-urile sale de stand-up, dar și pentru rolurile din Divertis, Serviciul Român de Comedie și Taxi Driver.

El s-a făcut remarcat și în cadrul emisiunii iUmor, unde i-a impresionat pe cei trei jurați, dar și pe cei de acasă cu glumele sale. Îi place enorm când oamenii îi apreciază glumele și merg la spectacolele sale, adoră să se afle pe scenă și iubește din suflet tot ceea ce face, iar pentru el asta este cel mai important. Soția sa îl susține în tot ceea ce face și nu puține au fost momentele în care ea a mers să îl vadă, în cadrul show-urilor sale.

„Oamenii se amuză la tot felul de lucruri. Indiferent că vorbeşti despre prostie, despre viaţă socială, despre lucrurile simple, din viaţa de zi cu zi, de care se loveşte toată lumea şi în care se regăseşte. Trebuie să spui: „Da, măi, aşa e. Îi văd cum îşi dau coate între ei şi râd. Despre asta e vorba. Este un lucru pe care l-am învăţat de la Toni Grecu: Glumele sunt aceleaşi, actorii sunt alţii. Toată lumea râde. Tot timpul s-a râs de politic, de sărăcie, de social, de rasism, de ţigani, de unguri. Nu inventează nimeni roata aici. Doar că actorii se schimbă. Sunt alţii care spun aceleaşi glume, dar într-un alt mod.”, a declarat Cosmin Natanticu, pentru adevărul.ro.

Citeste si:
Cine e Anghel Damian, noul iubit al lui Theo Rose. Artista a...
Cine e Anghel Damian, noul...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Septembrie 2021 - 10 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.