Asia Express continuă! Emisiunea de la Antena 1 a avut debutul la finalul săptămânii trecute, iar cele nouă echipe de concurenți deja au trecut prin tot felul de situații care i-au pus în dificultate. Celor mai mulți dintre ei li s-a părut greu să găsească un loc care să rămână peste noapte și să facă autostopul și tocmai de aceea au avut și foarte, foarte multe probleme.

În cadrul ediției de seara trecută, a avut loc o întâmplare ciudată în care filmările au fost oprite și cei mai mulți dintre ei s-au speriat teribil. Se pare că echipele nu și-au putut continua misiunea pe care o avea de făcut, din cauza autorităților. Patrizia și Francesco au fost prinși de jandarmi și s-a creat o întreagă nebunie. Aproximativ 20 de persoane încecau să discute și nu se înțelegeau din cauza limbii.

Asia Express sezonul 4

„Am constatat că treaba este destul de serioasă. Patrizia și Francesco erau deja prinși de jandarmi. A ieșit o întreagă tensiune acolo. Era o întreagă nebunie, eram 20 de oameni care încercau să discute, să se înțeleagă din turcă în engleză și din engleză în turcă. O mare parte din ce povestim noi acum nu s-a filmat pentru că jandarmii au devenit foarte agresivi”, a mărturisit Cuza, în cadrul emisiunii.

Mai mult de atât, cameramanii nu au putut surprinde toate acele momente pe cameră, deoarece jandarmii prezenți au devenit extrem de agresivi. Francesco și Patrizia au fost controlați, iar după ce au fost prinși, situația a început să se înrăutățească. Aceasta este una dintre zilele care le-au pus capac concurenților, iar cei de acasă stau cu sufletul la gură să vadă ce mai va urma.

„Atunci când ne-am agitat cu autostopul ne-au văzut autoritățile că eram agitați. Atunci probabil am dat la ochi și am fost controlați direct. Când ne-au prins a fost oribil”, a mărturisit Francesco, la rândul lui.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Septembrie 2021 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.