Rixana Nemeș este în culmea fericirii, după ce a rostit cel mai sincer „Da!” din viața sa. Vedeta are ani buni de relație cu partenerul ei de viață, dar iubirea este la fel de intensă ca la început, deși există o diferență de 10 ani între ei. Tocmai din acest motiv, imediat după ce internauții au văzut fotografii de la nuntă, au luat-o la mișto pe fosta concurentă de la Survivor România.
Ce au spus internauții despre soțul Roxanei Nemeș
Frumoasa vedetă are 31 de ani, iar Călin Hagina are 41 de ani, dar vârsta nu a fost niciodată un obstacol în calea iubirii lor. Aceștia și-au văzut liniștiți de viață, deși au fost criticați din toate părțile. În timp ce unii au spus despre ea că s-a măritat cu el doar pentru banii pe care îi are, alții l-au asemănat imediat cu Viorel Lis.
„Te-ai măritat din dragoste pentru bani perversă mică”, „Seamănă cu Lis!”, „Eu am crezut că e tatăl ei, nicidecum bărbatul”, „Bravo! Ai reușit să pui mâna pe el, el pe tine”, „Păcat de frumusețea și de tinerețea ei că stă lângă cineva care se apleacă înainte de vreme” sau „Mirele face toți banii. Și la propriu și la figurat”, sunt doar câteva dintre comentariile primite de Roxana Nemeș, pe rețețele sociale.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Roxana Nemeș, ironizată de internauți după ce s-a căsătorit: „Seamănă cu Viorel Lis”.