Până ediția trecută, nimeni nu a știut exact ce anume s-a petrecut, de fapt, între cele două, mai puțin cele care le știu de la vremea aceea. După ce a defilat, actuala parteneră de viață a lui George Burcea a vrut, într-un fel sau altul, să lămurească situația dintre ea și colega sa, dar nu i-a ieșit prea bine. Cuvintele sale au fost interpretate de către cei de acasă și un val de hate s-a revărsat asupra sa, pe social media.
Viviana Sposub, despre relația cu Ionuț Rusu
„Nu am absolut nimic de ascuns. Am avut o relatie cu un baiat care se intampla sa fie unul dintre prietenii buni ai lui Rux. A fost o relatie in care m-am imprietenit cu Ruxi, avem foarte multe amintiri, povesti, vacante impreuna, tot felul de momente frumoase sau mai putin frumoase. Relatia a luat sfarsit si amicitia dintre mine si Ruxi a luat sfarsit. Nu am nicio problema cu Ruxi, sper ca nici ea. Daca exista o alta problema, mi-as dori din tot sufletul sa o discutam acum si apoi sa incheiem de tot subiectul sa nu mai fie cazul sa aruncam sageti aiurea”, a declarat Viviana Sposub, în cadrul emisiunii de la Kanal D.
Vedetele s-au împrietenit pe vremea când fosta prezentatoare de la meteo forma un cuplu cu Ionuț Rusu, un prieten de-ai lui Ruxi. Astfel ele au ajuns să se împrietenească la rândul lor și au amintiri frumoase împreună. În clipa în care cei doi s-au separat, prietenia dintre ele a ajuns și ea la final. Iubita lui Burcea a ținut să menționeze că nu are nicio problemă cu Ruxi și că ar vrea să poarte o discuție, pentru a clarifica situația.
„A trebuit sa fiu exclusa ca nu mai era loc de mine. Asa stiu. Povestea lor a continuat si cand eu eram exclusa demult”, a zis Ruxi.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Viviana Sposub, motivul pentru care s-a despărțit de Ionuț Rusu! Ruxi este implicată: „Nu am absolut nimic de ascuns...”.