Petrică Cercel a decedat, după ce s-a infectat cu coronavirus și după ce a petrecut câteva zile la Terapie Intensivă, într-un spital din Capitală. Manelistul părea că este din ce în ce mai bine, iar până în ultima clipă a dat dovadă că este un om puterrnic și nu s-a temut de nimic.

Fanii, familia și cei care l-au cunoscut personal sunt acum în stare de șoc. Celebrul manelist a fost timp de mai multe zile intubat și toată lumea s-a rugat pentru el și a sperat că se va repune pe picioare, dar din nefericire, a pierdut lupta cu viața. Imediat după moartea acestuia, colegii lui de breaslă și-au exprimat regretul în ceea ce privește pierderea artistului fie pe rețelele sociale, fie în interviurile pe care le-au acordat.

Petrică Cercel a pierdut lupta cu viața

Tzancă Uraganu este unul dintre maneliștii care au reușit să îl cunoască pe Petrică Cercel. Acesta nu își poate reveni din șoc, după ce a aflat că prietenul lui nu mai este printre noi. I-a fost extrem de greu să discute despre acest subiect sensibil, fiind de părere că era un foarte bun care nu merita să i se întâmple așa ceva. Au făcut atât de multe piese frumoase împreună, iar acum se pregătește pentru înmormântarea lui și încă nu îi vine să creadă tot ceea ce se întâmplă.

„Crede-mă că abia mai pot să vorbesc...Acum 5 minute am aflat, chiar nu am cuvinte să vă mai spun, ne-a lăsat fără cuvinte. Este un șoc foarte mare, acest om nu merita așa ceva, era un om foarte bun, în primul rând mare muzicand, am făcut atâtea hit-uri, atâtea melodii frumoase(...) Eu în momentul de față sunt foarte, foarte șocat, nu-mi vine să cred ceea ce se întâmplă”, a declarat Tzancă Uraganu, potrivit celor de la wowbiz.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Septembrie 2021 - 08 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.