Cei doi îndrăgostiți au fost mereu discreți în ceea ce privește relația lor. Timp de mai bine de trei ani, vedetele au reușit să ascundă de ochii lumii faptul că sunt împreună. Cei doi au dat vestea cea mare, doar în momentul în care au făcut și marele anunț despre sarcină. Fanii celor doi au rămas cu gura căscată.


Smiley și-a luat rolul de tătic în serios

Lunile au trecut, Gina Pistol a născut-o pe Josephine, iar timp de șase luni ei nu i-au arătat nici măcar o dată chipul fiicei lor. Aceștia preferă să păstreze anumite lucruri doar pentru ei și sunt de părere că fata lor este prea mică, pentru a fi expusă în mediul online. Recent, îndrăgitul artist a vorbit despre cât de bine îl prinde rolul de tată, deși la început nu descurca deloc bine. În toate aceste luni, Smiley a căpătat experiență și este foarte rapid, când vine vorba de schimbat scutece sau biberoane.


„Sunt foarte rapid la schimbat biberoane, scutece, tot. Mi-e foarte ușor în postura de tătic. La prima băiță însă am slăbit vreo două kilograme. Acum mi-am intrat în mână. Pot să spun că sunt foarte îndemânatic. Începem diversificarea, are deja șase luni”, a declarat Smiley pentru un post de televiziune, potrivit wowbiz.ro.