De când s-a întors din Republica Dominicană, frumoasa vedetă este tot mai activă în mediul online unde are o comunitate mare de fani. Admiratorii ei sunt ținuți la curent cu tot ceea ce face Majda, iar recent ea le-a mai dat o veste de zile mari, iar mesajele cu felicitări au început să curgă imediat.


Majda, în culmea fericirii

În urmă cu doar câteva ore, bruneta a făcut o postare prin intermediul căreia a dat un anunț important. Se pare că fosta concurentă de la Survivor România va prezenta noul show TV de la PRO 2, care va începe în curând, dar despre care nu a dat prea multe detalii preferând să își țină admiratorii în suspans. Majda le-a promis oamenilor că vor vedea mai mult decât un show TV și speră că va avea partea de susținere din partea fanilor așa cum a avut și până acum.


„Dragii mei, mă bucur mult că va pot da acest anunț. Am acceptat cu brațele deschise și cu inima plină de bucurie propunerea de a prezența noul show TV, care o să înceapă, în curând, la PRO 2! Iubirea mi-a ghidat întotdeauna viață și m-a ajutat să trec peste toate dificultățile vieții. În curând o să vedeți ceva mai mult decât un show TV. Vă mulțumesc că mi-ați fost mereu alături și sper să rămâneți în continuare! Tot ce încerc să fac e să-mi pun sufletul în munca mea, pentru ca emoția să ajungă la voi și să vă transmit realitatea. Realitatea, iubirea și zâmbetul nu se vor demoda niciodată! Hai să vă dau câteva cuvinte-cheie și să vedem dacă vă dați seama despre ce este vorba! • Emoție • Iubire • Alegere”, a scris Majda, pe contul ei oficial de Instagram.