Din spusele părintelui său reiese că nu ar fi avut loc nicio nuntă, ci doar o petrecere la care au luat parte cele mai apropiate persoane din viața lor. În plus, el a ținut să specifice și faptul că dacă s-ar fi căsătorit, fiica lui nu ar fi ascuns acest lucru, având în vedere cât de important este pentru ea.


Simona Halep își dorește copii

Vedeta este o mare iubitoare de copii și petrece foarte mult timp în compania lor. Nu a negat niciodată că îți dorește să devină mamă, doar că nu a venit vremea să se gândească la astfel de lucruri. Vrea să se ocupe pentru câțiva ani de cariera sa și mai apoi de familie. Cel mai important este pentru ea că are alături un om care o iubește, care o înțelege și care o sprijină în tot ceea ce face. Așadar, cei care voiau să vadă cum se va descurca tenismena în rolul de mamă mai au foarte mult timp de așteptat până când acest lucru se va întâmpla.


”Îmi place să-mi petrec timpul cu copiii, mai ales de când am o nepoțică. Parcă îi iubesc din ce în ce mai mult. Abia aștept ziua când voi avea copiii mei, dar, deocamdată, vreau să joc în continuare tenis, măcar câțiva ani de acum înainte” a spus Simona Halep potrivit ciao.ro.