Foarte puțini oameni au avut încredere că va reuși ceva în viață, iar el a reușit să le demonstreze tuturor că s-au înșelat, iar acum este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști de la noi. În cadrul competiției Survivor România i-a câștigat pe cei de acasă mai ales datorității sincerității cu care a spus lucrurilor pe nume de fiecare dată. Telespectatorii au sperat că va reuși, i-au acordat toate voturile lor și în felul acesta s-a întors acasă cu trofeul de care este tare, tare mândru.
Zanni, mărturisiri emoționante despre cei care i-au dat viață
Recent, îndrăgitul artist a oferit o serie de noi declarații despre părinții lui și a reușit să emoționeze pe toată lumea. Pe tatăl lui nu l-a cunoscut niciodată, dar i-ar plăcea enorm acest lucru, iar pe mama lui a văzut-o doar de câteva ori și a ajuns la concluzia că este pe altă planetă. Zanni este de părere că dacă l-ar vedea acum și ar înțelege ce anume se petrece în viața lui, ar fi mândri de el și ar plânge de fericire.
„Știu câte ceva doar despre mama. Nu este o femeie prea conștientă de realitatea în care ne aflăm. Mi-a făcut cadou la 13 ani niște ghetuțe pentru un copil de 5 ani, atât credea că am. Nu o pot judeca pe mama, nu mă gândesc niciodată că m-au lăsat. Mama trăiește pe altă planetă, pe tata nu îl știu și nici nu cred că știe prea multe despre existența mea, dacă mai trăiește. Sunt convins că ar fi mândri de mine, că plâng în cazul în care ar fi conștienți de mine, de ce am realizat. Dar nu cred că se uită sau sunt conștienți de mine și m-am împăcat cu ideea asta. M-am născut pierzător și m-am împăcat cu faptul acesta…”, a spus Zanni pentru viva.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Zanni, interviu emoționant despre părinții biologici: „Sunt convins că ar fi mândri de mine, că plâng...”.