Anamaria Prodan a făcut noi declarații incendiare despre căscnicia sa cu Laurențiu Reghecampf. Sinceră ca de fiecare dată, impresara a dat tot din casă, fără să îi pese dacă va fi mai apoi judecată de către oamenii din jurul său. Vedeta și-a susținut soțul de fiecare dată când a avut ocazia, a jucat un rol foarte important în cariera sa și în felul acesta și-a câștigat respectul.

Frumoasa vedetă a început prin a spune că partenerul ei de viață nu ar avea niciun motiv să o urască, având în vedere cât de multe lucruri a reușit să facă pentru el, în toți acești ani. Anamaria Prodan a muncit pentru el în fiecare secundă, a luptat să fie totul bine și i-a făcut un drum către performanță. În plus, impresara a spus că împreună au reușit să construiască lucruri frumoase, au împreună un băiețel superb și au făcut toate aceste lucruri fără a primi niciun fel de ajutor din exterior.

Anamaria Prodan și-a deschis inima în fața lumii

"Dacă ma urăște? Păi de ce să mă urască? Că am muncit pentru el secundă de secundă, pentru că m-am luptat pentru el cu tot fotbalul? Că i-am creionat și, ulterior, trasat un drum perfect către performanță? Că l-am susținut necondiționat în toți acești ani? Că i-am dat totul pentru a face performanță? Că i-am dăruit cel mai frumos băiețel? Că alături de mine a crescut si amândoi am construit ceva unic fără nici un ajutor din exterior? Ar putea cineva să mă urască?", a mărturisit Anamaria. Să înjure Laurențiu? Copiii? Pe mine??? Sursele astea să arate așa ceva. Un părinte își înjură copiii? Un soț își înjură nevasta? Mai ales Reghe? Niciodată!", a declarat Anamaria Prodan, pentru sport.ro.

În ultima vreme, s-a zvonit că Laurențiu Reghecampf ar avea amante și chiar a fost surprins în compania unor femei. Soția sa nici nu vrea să audă despre aceste lucruri, pentru că ea știe cel mai bine ce se petrece, de fapt, în casa lor. Momentan, ei sunt căsătoriți și aceasta este singura chestie pe care ar trebui să o înțeleagă femeile care râvnesc la antrenorul de fotbal. Ea a ținut să precizeze că imaginile care au apărut pe internet nu sunt adevărate și a dat de înțeles că pe ei nimeni și nimic nu îi poate separa.

"Despre amante, modele nu vreau să mai aud. Eu am vorbit. Fiecare doarme cum își așterne. Cred ca el știe cel mai bune dacă are amante, amantă sau altceva. Deocamdată Reghe are NEVASTĂ. Asta trebuie să înțeleagă amantele. Este hilar pentru mine care m-am născut cu prea mult creier și cu prea multă abilitate cum asemenea persoane au atâta tupeu să cheme paparazzi să facă scenarii, să plece prin străinătate. Să-și pună prietenele să facă poze. Să dea ponturi pe unde mănâncă si cu cine sunt… Și vezi Doamne au apărut la TV, își cresc tariful, îngroapă familii și aduc în groapă bărbații care dorm pe ei", a mai zis ea.

Citeste si:
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu și George Tănase pentru America...
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 August 2021 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.