Sezonul acesta al emisiunii Survivor România a făcut furori, mai ales după ce Zanni a câștigat marele premiu. Cei care nu l-au susținut pe artist sunt de părere că a fost doar o regie, iar el a primit suma de bani respectivă, doar pentru că este un caz social, ci nu pentru că ar fi avut prea mare susținere din partea celor de acasă. Pentru unii dintre ei, cel care ar fi meritat să câștige era Andrei Dascălu, cel care s-a făcut remarcat din punct de vedere sportiv.
Daniel Pavel a lămurit pe toată lumea
“Zanni a fost în egală măsură contestat și iubit, așa cum s-a întâmplat și cu Elena, Albert. Zanni este câștigătorul absolut, fără dubiu, al „Survivor România 2021“, a spus Dan Pavel, pentru viva.ro.
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii de la Kanal D, a decis să lămurească pe toată lumea. Ea ținut să menționeze că erau momente în care era și el uimit de provocările pe care le primeau concurenții, pentru că nu se aștepta să fie chiar atât de dificile. El crede despre Zanni că merita din plin premiul, chiar dacă multă lume îl critică pentru reușita sa. În plus, el a spus că Survivor este un format cu reguli clare, ceea ce implică în mod clar și o regie.
“Survivor România este un format de televiziune cu reguli clare, ceea ce implică și o regie, este singura modalitate prin care poți reda complexitatea trăirilor, a probelor, prin care poți urmări evoluția concurenților și a concursului și transmite emoția acasă, dar este o regie în termeni de televiziune”, a mai povestit prezentatorul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Daniel Pavel, declarații uluitoare despre Survivor România: „E regie”.