Emily Burghelea și partenerul ei de viață au planuri serioase pentru luna septembrie a acestui an, când vor avea loc două evenimente foarte, foarte importante în viața lor. Cei doi se pregătesc atât pentru cununia religioasă, cât și pentru botezul fiicei lor, iar ambele vor avea loc în aceeași zi. Într-un interviu pe care l-a acordat recent, frumoasa vedetă a povestit cu lux de amănunte cum vor sta lucrurile în ziua cea mare.

Fosta concurentă de la "Bravo, ai stil!" s-a logodit cu Andrei acum câteva luni, dar nu au putut merge și în fața altarului din cauza pandemiei de coronavirus, așa că au decis ca în ziua în care își vor creștina micuța să aibă loc și cununia religioasă. iar mai apoi să aibă loc o petrecere de zile mari unde toată lumea să se simtă bine. Cel mai regret al ei este că în ziua în care s-au cununat nu i-au putut avea alături pe prietenii lor, dar nici pe cei din familiei având în vedere restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii virusului care a pus stăpânire pe țara noastră.

Emily Burghelea, declarații despre ziua cea mare

"Deși am făcut atât logodna, cât și cununia civilă, nu am reușit să ne bucurăm cu adevărat de acele momente din cauza pandemiei. La logodnă am avut voie să intrăm în biserică doar cu nașii. Nu am avut alături nici familia, nici prietenii, pe nimeni în afară de nași. A fost extrem de dureros pentru mine să fiu îmbrăcată în rochie albă și să nu îmi pot îmbrățișa mama. În septembrie va avea loc cea mai importantă zi din viața noastră! Vom face atât botezul, cât și cununia la biserică", a declarat Emily Burghelea pentru cancan.ro.

Mai mult de atât, vedeta își dorește ca ziua respectivă să fie una specială, iar totul să le iasă fix așa cum au visat amândoi. Se pare că și invitații lor vor avea parte de o serie de surprize, iar petrecerea de la piscină va avea și ea o tematică. Nu s-au decis în privința dansului mirilor, dar mai au suficient timp la dispoziție să pună cap la cap fiecare detaliu. După cum a povestit fosta concurentă de la "Bravo, ai stil!", nu va fi o nuntă clasică, va fi una cu totul și cu totul specială.

"Vrem ca ziua în care facem nunta și botezul să fie cu totul specială! Am organizat o petrecere restrânsă, afară, la piscină, cu tematica 'Fairytale'. Vom merge pe culori pastelate, iar Andrei va avea o ținută pastelată, va fi un ginerică atipic, special. Încă suntem în negocieri în ceea ce privește dansul mirilor. Le-am pregătit tuturor invitaților noștri foarte multe surprize! Nu va fi o nuntă clasică, va fi ceva special. Îmi doresc doar ca totul să iasă așa cum visăm amândoi și lumea să se distreze alături de noi, să se simtă toți invitații bine.", a mai declarat ea pentnru aceeași sursă.

Citeste si:
Puterea primită la botez: Cum te influențează numele în viața ta...
Puterea primită la botez: Cum...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 August 2021 - 09 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.