În ultima vreme, Fulgy a reușit să intre din nou în atenția presei. Fiul Clejanilor a fost prins consumând substanțe interzise la vlan, motiv pentru care a fost internat timp de câteva zile bune într-un centru de reabilitare și motiv pentru care i-a fost suspendat și permisul. După toate acestea, a pornit un întreg scandal și cu Alex Velea, după ce a afirmat că se întoarcea de la studioul iubitului Antoniei, când a fost prins de oamenii legii.


Fulgy, cuvinte dure la adresa celor care i-au dat viață

Mai mult de atât, recent a vorbit foarte urât și despre cei care i-au dat viață, iar la una ca asta nu se aștepta niciunul dintre fanii săi. Unii sunt de părere că a mers mult prea departe, mai ales că aceștia au încercat să îi fie mereu alături și indiferent de toate problemele pe care le-a cauzat, au vorbit frumos despre el și au sperat că va fi totul bine. Revenirea lui pe rețelele sociale a fost marcată de declarațiile pe care le-a făcut despre Viorica și Ioniță de la Clejani. Se pare că Fulgy s-a săturat ca părinții lui să fie întrebat diverse lucruri în ceea ce îl privește și a decis să facă un apel în mediul online.


„Iar în legătură cu părinții mei, căutați-mă pe mine, presa! Nu niște lăutari! Voi vorbiți cu o femeie care cântă cu vocea și unul cu acordeonul despre droguri, despre psihologie, despre stat?! Lăsați-i naibii să cânte acolo, că atâta știu să facă… după ureche! Și gata! Nu mai atâtea declarații, mie de ce nu îmi luați? Aaa, că sunt cu X, cu Y și vă e frică!”, a declarat Fulfy, în mediul online.