Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, luni, la ora 17,00, şeful statului va avea o întrevedere cu liderii coaliţiei de guvernare; marţi, de la ora 16,00, cu conducerea Parlamentului şi cu membri ai comisiilor de învăţământ din cele două Camere; miercuri, de la ora 16,00, cu partenerii de dialog social din zona educaţiei şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale implicate în proiectul "România Educată".
În cadrul discuţiilor, vor fi prezentate principalele zone de reformă şi linii de acţiune ale proiectului "România Educată", în vederea realizării unui consens social şi politic, care să garanteze implementarea sa şi asumarea transpartinică, arată Administraţia Prezidenţială. AGERPRES
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Președintele Iohannis - consultări, săptămâna viitoare, cu mediul politic și partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”.