Roxana Vancea și partenerul ei, antrenorul de fitness Dragoș Paiu, și-au dorit mult un copil. Bărbatul a renunțat la suplimentele pe care le lua zilnic pentru ca iubita lui să rămână însărcinată cât mai repede. El mai are un copil, pe Milan, dintr-o relație anterioară.

Vedeta a făcut publică și cea mai recentă ecografie, în urma căreia medicul le-a transmis că vor avea, în proporție de 70%, un băiețel, lucru care l-a bucurat nespus pe Milan. De altfel, micuțul și-a dorit atât de mult un frățior încât deja i-a găsit un nume, Ayan.


„Noi am vorbit cu el înainte, ca să fim sigur că își dorește un frățior sau o surioară. A zis că da, dar spunea continuu că vrea frățior. Când am fost la morfologia din trimestrul întâi, mă gândeam ce fac dacă află că e fetiță. El îi pusese și nume. La medic, mi-au zis că sunt șanse de 70% să fie băiat. Pe cel mic l-a boteza Ayan, s-a gândit că merge bine cu numele lui, Milan și Ayan”, a declarat șatena în platoul emisiunii lui Teo Trandafir.



A avut probleme la începutul sarcinii

Roxana Vancea a povestit că începutul maternității nu a fost deloc roz. Deși cei doi au fost extaziați de vestea că vor deveni părinți, după primele consultări, medicul i-a spus vedetei că are un chist pe un ovar. A avertizat-o că, dacă nu respectă îndrumările lui, copilul poate să nu se dezvolte normal. Acum, tot răul s-a risipit. În urma medicamentației, chistul a dispărut și sarcina evoluează normal.


„Nu am avut voie să fac abdomene, pentru că la începutul sarcinii am avut și un chist pe un ovar și medicul mi-a interzis din cauza chistului ăstuia. M-a speriat un pic. Eu voiam să îi anunț pe ai mei și pe mama lui Dragoș imediat ce am ieșit de la doctor, dar când mi-a spus de existența chistului și că o să fie nevoie să iau niște progesteron, altminteri o să ia din progesteronul copilului și nu se poate dezvolta sarcina. Mi-a prezentat ciudat toată povestea și m-am speriat un pic și am anunțat după vreo trei săptămâni de tratament, după ce a dispărut chistul”