Părinții, deja bulversați de acest subiect, au fost ajutați de Alexandru, fiul lor cel mare, cu o propunere. Actrița a povestit totul pe contul său de Instagram. Acesta a respectat și „clauza” mamei și dorește ca pe frățiorul mai mic să-l cheme Aladin.


„Gata, stăm linitiți. Ne-a anunțat Alexandru ce nume a hotărât să poarte frățiorul lui. ALADIN. Aladin Valcan. Si a zis că e bătut în cuie. Acum, nu-i mai rămâne bebelusului decât să fie fin. Ce să vă zic, dintr-o dată, „Avionel”, prima lui propunere, mi se pare chiar o variantă super”, a notat vedeta pe rețeaua socială menționată.


Fosta prezentatoarea „Vorbește lumea”, de la Pro TV, a anunțat că este însărcinată pentru a treia oară în luna ianuarie a acestui an. Ea a dat vestea cea mare în emisiunea pe care o modera alături de Cove.


„Vom mai avea un nepoțel. Adică sunt însărcinată. (…) Eram chiar la emisiune și producătoarea mi-a zis: «Ade, ești gravidă. Ai ceva aparte». Am mai primit trei mesaje de la prietene bune care mi-au zis că m-au visat însărcinată. Am zis să fac un test. Noi ne doream acest copil. N-am programat, dar ne-am dorit acest copil. E ceva ce nu pot să explic. Ne împlinește viața de familie”, a declarat aceasta.