Artista spune că melodia a luat naștere după un timp îndelungat în care a reflectat asupra noțiunii timpului.
„În pandemie am stat mult să mă gândesc la noțiunea de timp, de ce timpul pare mai lung atunci când așteptăm și e mai scurt atunci când suntem fericiți, de ce nu putem percepe timpul așa cum este el, de ce ne supărăm pe timp când ar trebui să ne supărăm pe noi, de ce avem așteptări de la ceva ce nu putem controla. Așa apărut piesa «N-avem timp». Împreună cu Alex Cotoi am reușit să o ambalăm frumos într-un context tipic mie, tipic Irinei de la începuturi. Trebuie să vă spun că mi-era dor de această Irină. Cumva, prin piesa asta am reușit să mă întorc în timp”, a spus Irina Rimes.
Piesa a fost compusă de Irina Rimes în colaborare cu Alex Cotoi, versurile fiind scrise chiar de jurata de la „Vocea României”, iar producția este semnată de Alex Cotoi. Clipul, cu elemente artsy și cadre care redau perfect mesajul piesei, a fost realizat de SAN (regie), David Mogan (DOP & edit) și Luca’s Art Film (producție).
Până în prezent, melodia Irinei Rimes a adunat peste 1,1 milioane de vizualizări pe Youtube și a ajuns în trending pe YouTube.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Irina Rimes, peste 1 milion de vizualizări pe Youtube la noua sa piesă „N-avem timp”.