Monica Gabor și Irinel Columbeanu au format unul dintre cele mai controversate cupluri din România. Aceștia au împreună o fată, însă acest lucru nu i-a ținut împreună, omul de afaceri fiind cel care i-a dat Monicăi motive să divorțeze.

„Monica a avut toate motivele să divorțeze de mine. Să ne amintim de momentul în care am fost surprins virtual că o înșelam cu două domnișoare. Sigur, ea a folosit acest pretext ca să divorțeze, își dorea libertate. Am sesizat această realitate și am acționat în consecință. Visul ei a fost să ajungă la Hollywood.

O femeie frumoasă nu se cade să fie ținută într-o colivie, oricât de aurită ar fi. În plus, bine ar fi să faci în așa fel încât fericirea ta să treacă prin fericirea ei. În acel moment, se deschid foarte multe uși, atât pentru tine, cât și pentru ea, iar dacă bucuria nu este comună, eu zic că lucrurile trebuie acceptate ca atare. Dragostea cu sila nu se poate!”, a declarat afaceristul la un post de televiziune potrivit Can-Can.ro.

Afaceristul se aștepta ca Monica să divorțeze, aceasta găsindu-și liniștea alături de Mr. Pink, un milionar alături de care locuiește în America.