Țiriac a aflat că este infectat în urma unei testări de rutină. Iar după ce s-a vindecat, omul de afaceri s-a și vaccinat.
”Am avut norocul norocului, am trecut prin ea fără să simt, aproape nu știam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani, n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine așa decât altfel.
Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea care a luat-o de la Universitate.
Am trecut toți peste cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă”, a declarat Ion Țiriac potrivit antena3.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ion Țiriac a fost infectat cu COVID-19. Care este acum starea de sănătate a omului de afaceri.