Andreea Bălan a spus în cadrul unei emisiuni că își dorește să fie mai discretă în ceea ce privește viața sa personală și nu are de gând să își expună foarte mult relația cu Tiberiu Argint.


Vedeta nu dorește să se căsătorească în viitorul apropiat

Chiar dacă s-a speculat că Andreea Bălan se va recăsători, adevărul este că artista nu își dorește să se grăbească. În plus, nici nu ar putea din punct de vedere legal fiindcă divorțul său de George Burcea nu s-a terminat.

„Nu mai există goluri în interior. Trăiesc prezentul. Nu îmi mai fac planuri în viața personală, sunt discretă, nu îmi mai expun relația cum am făcut până acum și o trăiesc pentru mine și mai departe mă las surprinsă. Încerc să nu îmi mai fac planuri pentru că mereu am făcut asta și mi-am dat seama că nu funcționează așa lucrurile.

Am zis că mă văd căsătorită. Nu există nicio nuntă în viitorul apropiat. Nu se poate legal deocamdată. Sunt tânără și depinde de persoana pe care o întâlnești. Se întâmplă să nu mă căsătoresc niciodată și să trăiesc așa foarte bine” a spus Andreea Bălan, la Xtra Night Show, potrivit Can-Can.ro.