Reprezentanţii Facebook au anunţat că în Italia a fost înființată o platformă prin care se pot verifica informațiile care circulă peWhatsApp referitoare la noul tip de coronavirus.

De asemenea, Facebook susține că va colabora cu reprezentanţii companiei locale Facta, care oferă servicii de verificare a veridicităţii informaţiilor publice, pentru a analiza conţinutul care circulă pe WhatsApp, inclusiv fotografii, mesaje audio sau videoclipuri.

Pentru a verifica dacă informațiile care circulă pe WhatsApp sunt adevărate sau nu, utilizatorii vor avea opțiunea de a trimite conținutul către Facta.

WhatsApp este, în acest moment, cea mai populară platformă de mesagerie din Italia. Traficul aplicației a crescut considerabil de când Guvernul de la Roma a introdus restricţii de circulaţie, iar pentru a putea comunica cu familia si prietenii, cetățenii italieni s-au văzut nevoiți să o folosească din ce în ce mai des.

Platforma a ajuns să aiba doua miliarde de utilizatori la nivel mondial, iar acest lucru a făcut posibilă transmiterea de informații false, printre care şi unele videoclipuri în care se susţinea că virusul, care a dus la moartea a 13.915 persoane în Italia, a fost creat în laborator sau chiar nu există.