Viteza, alcoolul și excesele alimentare i-au trimis la Urgențe pe români, în prima zi de Crăciun

Dintre acestea, 1.935 au prezentat urgenţe de cod roşu (cazuri foarte grave) şi cod galben (cazuri grave). Dintre urgenţe, 91 de persoane se aflau în loc public în momentul în care au avut nevoie de ambulanţă. Un număr de 434 de persoane au prezentat afecţiuni digestive, a precizat managerul SABIF.

Alis Grasu a mai menționat pentru Agerpres că intervenţiile în locuri publice au vizat în principal cazuri ale unor persoane fără adăpost sau persoane cărora li s-a făcut rău, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Medicii recomandă să nu facem exces de mâncare și băutură și să apelăm la moderație și cumpătare pentru a ne putea bucura în continuare de sărbători.


„3.217 persoane din București și Ilfov au solicitat ambulanța. Dintre acestea, 1.935 de persoane au prezentat urgențe de cod roșu, respectiv cazuri foarte grave și de cod galben, cazuri grave. Sigur, vorbim despre Sărbătoarea Crăciunului și în această perioadă au fost 434 de solicitări cu probleme digestive.

Recomandarea, de fiecare dată, este să dăm dovadă de cumpătare când consumăm din preparatele gătite de gospodine în această perioadp, dar care sunt adevărate bombe calorice. Și nu doar la mâncare să avem grijă, ci și la băuturile alcoolice.

Numărul solicitărilor nu este mult mai mare decât în anul 2021 și nici față de 2020, dar să nu uităm că au fost ani de pandemie cu restricții, deci era firesc ca numărul de solicitări să fie mai mic”, a declarat Alis Grasu, manager Serviciul Ambulanță Bucuresti-Ilfov.