Persoanele neasigurate din România ar putea beneficia de servicii medicale gratuite și la medicii de familie, nu doar în sistemul de urgență. Ar fi vorba despre consultații, analize și ingestigații minime, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății. 

Proiect Ministerul Sănătății: Servicii medicale gratuite pentru neasigurați

Măsura este una buna pentru cei care au renunțat să-și mai facă investigații din cauza costurilor mari, însă unii medici de familie nu sunt de aceeași părere. „Personal, nu sunt de acord. Deja neasiguraţii beneficiază de un pachet minimal”, a spus Dumitru Mărășescu, Patronat Medici de Familie Galați.

Alții, în schimb, admit că este o inițitativă bună, dar vor să știe exact câți pacienți vor avea în plus. „Poate trebuie să mai angajezi personal, poate îți trebuie un spațiu cu mai multe circuite”, a declarat Raluca Zoițanu, Patronat Medici de Familie.

Cei neasigurați vor trebui să se reînscrie pe lista medicilor de familie, apoi vor putea accesa o serie de servicii medicale gratuite. „Va include consultații, monitorizări, inclusiv la domiciliul pacientului”, a transmis Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că aceste modificări ar trebui să degreveze serviciile de urgenţe şi spitalele. „Este evidentă necesitatea pentru a face o politică de reducere a acestor tipuri de îmbolnăviri, să cunoaştem starea de sănătate mai din timp pentru a preveni după aceea cheltuieli ulterioare şi suferinţe ulterioare”, a explicat Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Conform estimărilor făcute de CNAS, 2 milioane de români neasigurați vor beneficia de consultații și investigații gratuite. Noile prevederi vor intra în vigoare după semnarea noului contract cadru. Costurile sunt de 75 de milioane de euro, iar banii vor veni de la Banca Mondială. Vor avea finanţare şi alte proiecte, iar țara noastră va primi în total 500 de milioane de euro pentru îmbunătățirea serviciilor din sectorul sanitar.

Citeste si:
Sunteți în căutarea unor servicii de certificare ISO rentabile și...
Sunteți în căutarea unor...

În România, potrivit CNAS, puțin peste șase milioane de persoane plătesc asigurarea de sănătate, dar beneficiari sunt aproximativ 17 milioane de oameni. Dintre acestia, 3,8 milioane figurează pe listele medicilor de familie, dar nu au asigurare de sănătate. Pot fi persoane care lucrează la negru sau în regim de liber profesionist.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 August 2022 - 08 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.