S-a descoperit un sistem împotriva cancerului

În urma unui studiu pe care l-a publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS), un jurnal ştiinţific multidisciplinar în care sunt publicate cercetări revizuite de alţi oameni de ştiinţă, oamenii de ştiinţă au descoperit funcţia biologică a unei peptide ce acţionează ca inhibitor al enzimei protein-kinază.

Sute de enzime protein-kinază umane trimit semnale în celulele care le controlează destinul. În cazul în care kinaza transmite instrucţiuni unei celule canceroase să se dividă şi să se reproducă, blocarea kinazei va încetini proliferarea celulelor canceroase.

S-au făcut cercetări pe șoareci și celule umane

Folosind şoareci şi celule umane, cercetătorii au descoperit că peptida examinată inhibă supravieţuirea celulelor canceroase, dezvoltarea tumorii, invazia şi metastaza, menționează Agerpres.

''Acum, ştiind că cel puţin unele peptide au o funcţie biologică, putem să începem să descoperim rolurile multor altora'', au notat cercetătorii care au efectuat studiul.