Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că probabilitatea ca persoanele depistate pozitiv în urma testării, la întoarcerea din Africa de Sud, să fie infectate cu varianta Omicron a virusului este una "mare", având în vedere că este o tulpină virală care prezintă "multe mutaţii", adăugând că pacienţii sunt asimptomatici şi vor sta în izolare, monitorizaţi, timp de 14 zile.

Rafila: Risc mare ca persoanele depistate pozitiv la întoarcerea din Africa de Sud să fie infectate cu Omicron

El a fost întrebat care este situaţia în cazul celor trei persoane depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 care s-au întors recent din Africa de Sud şi în cazul cărora există "o suspiciune înaltă pentru varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2".

"Da, e vorba de debutul procedurii de secvenţiere care a arătat prezenţa mai multor mutaţii, rămâne să vedem la sfârşitul analizei, dacă este vorba de tulpina Omicron sau de o alta, dar probabilitatea este mare, tocmai datorită faptului că este o tulpină care prezintă multe mutaţii", a declarat Alexandru Rafila, joi, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii cultelor religioase din România unde a participat alături de premierul Nicolae Ciucă.

Întrebat care sunt următorii paşi ai autorităţilor, ministrul Sănătăţii a explicat: "Discutăm de o tulpină care a apărut în foarte multe ţări din Europa, ca urmare a călătoriilor pe continentul african".

"Este, în mod evident, decizia luată de izolare şi monitorizare a pacienţilor care au fost infectaţi. Din fericire, ei sunt asimptomatici, deci nu prezintă, practic, o modificare a stării de sănătate. Sunt monitorizaţi vor fi monitorizaţi pe întreaga perioadă de 14 zile necesară pentru acest lucru", a completat Rafila. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Decembrie 2021 - 03 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.