Nou lot de vaccin Johnson&Johnson va ajunge miercuri în România

În ultimele zile, numărul persoanelor care s-au imunizat cu serul anti-COVID de la Johnson&Johnson a crescut, iar autoritățile au decis să suplimenteze stocurile cu acest vaccin. De duminică până luni, aproximativ 12.800 de persoane s-au vaccinat cu serul de la Johnson&Johnson.

CNCAV a anunțat că vaccinul va fi transportat în Bucureşti pe cale terestră, urmând ca 348.000 doze de vaccin Janssen să ajungă în țară. Transportul este asigurat de firma producătoare.

Dozele vor fi depozitate imediat la Centrul Naţional de Stocare, iar în scurt timp vor fi repartizate în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Cum vor fi distribuite dozele de vaccin anti-COVID-19

Dozele de vaccin vor fi distribuite astfel:
– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 156.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 43.200 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 36.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 31.200 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 40.800 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 40.800 doze.

România a recepţionat până la moment, 2.815.500 doze de vaccin produse de Johnson&Johnson, iar 1.634.572 de doze de vaccin au fost deja utilizate în scopul vaccinării populației.

Centrele de vaccinare vor imuniza populația atât cu dozele proaspăt recepţionate, cât şi cu doze din tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.