România escaladează panta ascendentă a îmbolnăvirilor cu noua variantă a virusului COVID-19, tulpina Delta. Cercetătorii români susțin că valul 4 aparține nevaccinaților, în timp ce americanii spun că această nouă tulpină este atât de contagioasă încât se transmite cu repeziciune chiar și printre cei imunizați.
Valul 4, între ipoteze. Cercetătorii români spun una, americanii spun alta
Cel mai recent caz de îmbolnăvire cu noua variantă de COVID-19 este al unui bărbat din județul Galați, abia întors din Marea Britanie. După trei zile în care s-a simțit rău, acesta fiind în carantină obligatorie, la domiciliu, a ajuns la spital. Inițial, a refuzat să se testeze, dar, venit în unitatea medicală, nu a avut de ales. Odată ce boala a fost confirmată, medicii au cerut secvențierea, pentru a vedea dacă pacientul este purtător al tulpinii Delta.
„Avem un prim caz de tulpină Delta confirmat în județul Galați. Din ancheta epidemiologică, până în acest moment, nu știm să mai fi intrat în contact cu un alt membru al familiei”, a declarat Teodora Diaconița, membru Prefectura județului Galați.
Specialiștii spun că această variantă a coronavirusului, cea de-a patra identificată până acum, este de două ori mai contagioasă decât prima, care a declanșat pandemia. Se transmite cu repeziciune și printre cei vaccinați, cred americanii. Cei de peste ocean s-au întors la masca de protecție, iar un fost consilier al președintelui american Joe Biden, Andy Slavitt, spune despre Delta că „e varianta din 2020 a coronavirusului pe steroizi”.
Varianta Delta a devenit tulpina dominantă la nivel global
Aceasta aduce cu ea o creștere a numărului de morți în Statele Unite, iar victimele sunt aproape exclusiv persoane nevaccinate, transmit oficialii americani. Numărul de cazuri COVID-19 din SUA s-a majorat considerabil și numărul de decese a crescut. Focarele au apărut în zonele cu rate scăzute ale vaccinării, potrivit directoarei Centrului pentru Prevenția și Controlul Bolilor american, Rochelle Walensky.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Go big or Go home: cum să te extinzi în Silicon Valley ca firmă din România
Sursa: start-up.ro
-
Se vor scumpi produsele Sabon din cauza războiului din Fâșia Gaza? Răspunsul...
Sursa: retail.ro
-
Construind poduri, nu ziduri: Ghid pentru a dezvolta relații sănătoase
Sursa: garbo.ro
-
#GreenEnergy4Everyone – Claudiu Butacu: informarea, soluția pentru prosumatori
Sursa: green.start-up.ro
-
Digital Banking Scorecard: Beneficiile tehnologiei față în față cu nevoile...
Sursa: futurebanking.ro
-
Unilever separă branduri de înghețată ca Ben & Jerry's şi Magnum într-o nouă...
Sursa: wall-street.ro
-
O nouă despărțire în showbiz? Mario Fresh și-a șters toate pozele cu Alexia...
Sursa: kudika.ro