Alexandru Rafila, despre al patrulea val de coronavirus din România

Alexandru Rafila este de părere că obiectivele din campania de vaccinare anti-COVID în România, vor rămâne neîndeplinite și în acest an. Oamenii speră ca instituțiile medicale să vaccineze 10 milioane de persoane măcar până la începutul toamnei, fapt ce nu se va întâmpla cu siguranță.

„Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, iar lumea, în mod evident, fie nu a fost convinsă, fie a fost demobilizată să se vaccineze, prin anumite tipuri de mesaje care au fost transmise în această perioadă, în care situaţia din România a fost prezentată ca un mare succes, în condiţiile în care în mod evident discutăm de penultimul loc din UE ca şi număr de doze administrat la 100 de locuitori. Deci este clar că este un insucces şi acest insucces a fost generat şi de diverse declaraţii care au făcut referire la numărul de cazuri, care era singurul element important, nu şi la acoperirea vaccinală”.

Rafila preconizează multe decese și cazuri grave

Alexandru Rafila a mai spus că nu ştie exact cum va evolua al patrulea val al pandemiei în România, însă este de părere că decesele şi cazurile vor creşte rapid într-un timp scurt. aşa cum s-a întâmplat și în alte ţări din Europa.

„Valul patru, dacă va veni, va duce în România unde acoperirea vaccinală este scăzută şi la apariţia de cazuri grave şi la înregistrarea de decese, pentru că una este să apară un număr de cazuri într-o ţară unde populaţia este vaccinată în proporţie de 70% şi altceva este să apară acelaşi număr de cazuri într-o ţară în care populaţia este vaccinată doar în proporţie de 30%, pentru că atunci, proporţia de cazuri grave şi de decese va fi mult mai mare în ţara unde există doar această acoperire vaccinală de 30% şi noi ne găsim într-o astfel de situaţie”, a mai adăugat acesta.