Pacienta a suferit de pneumonie după ce a fost infectată cu noul coronavirus la sfârşitul anului trecut. Femeia a avut nevoie de respiraţie asistată, după ce plămânii săi au fost grav afectaţi de virus, potrivit unui comunicat difuzat de spitalul universitar.

O echipă medicală formată din 30 de specialişti a realizat operaţia de transplant în cursul zilei de miercuri, iar pacienta a avut o evoluţie favorabilă în primele 24 de ore.

Se aşteaptă ca pacienta, al cărei test pentru COVID-19 a ieşit negativ şi care a fost conectată timp de trei luni la un aparat de ventilaţie, să fie externată în următoarele două luni şi să îşi poată relua viaţa normală după încă o lună.

Donatorii au fost soţul şi fiul pacientei, cărora li s-a prelevat ţesut din plămânul stâng, respectiv drept. Potrivit Kyoto University Hospital, este vorba de prima operaţie de acest tip din lume realizată cu succes pornind de la donatori vii.

Anterior, au fost realizate, în multe alte ţări, zeci de operaţii de transplant pulmonar pornind de la donatori în moarte cerebrală, însă niciuna cu caracteristicile celei efectuate în prezent, se arată în comunicatul emis de Kyoto University Hospital, relatează Agerpres.