Mai mult decât atât, începând cu luna ianuarie 2021 vor fi livrate lunar 1 milion de doze de Fluguard pentru a asigura necesarul tratării pacienților români infectați cu virusul SARS-CoV-2.

În plus, pentru a își extinde capacitatea de furnizare a acestui medicament esențial în tratarea COVID-19, începând cu luna aprilie a anului 2021, Terapia va fabrica FluGuard în România, în colaborare cu o altă companie farmaceutică locală.


„În primul rând, doresc să aduc mulțumiri pentru buna cooperare Ministerului Sănătății prin Direcția de Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale și Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, care au acționat prompt, în interesul pacienților. Terapia va continua să sprijine sistemul de sănătate, autoritățile și pacienții din România în această luptă comună cu COVID-19”, a declarat Dr. Dragoș Damian, CEO Terapia.


Compania va aduce şi singurul medicament cu dublu beneficiu: previne și tratează COVID-19

Terapia va aduce în țară în luna ianuarie și o cantitate de 10.000 de tablete de Ivermectină (Ivermectol) un medicament antiparazitar cu rezultate bune atât în prevenirea cât şi în tratarea infecției cu SARS-CoV-2. Această cantitate va acoperi tratamentul pentru aproximativ 1.000 de pacienți și va fi donată unităților medicale care tratează pacienți cu COVID-19. Scopul acestei donații este de a oferi pacienților acces la un alt tratament posibil eficace împotriva infecției cu noul coronavirus, utilizat deja în SUA în două protocoale, I-MASK+ și MATH+.

Eficacitatea Ivermectinei în profilaxia şi tratamentul infecției cu SARS-CoV-2

Ivermectina este un medicament antiparazitar, utilizat de peste 40 de ani, inclus pe lista OMS a “medicamentelor esențiale”. Această moleculă antiparazitară este sigură şi a fost utilizată de aproximativ 3.7 miliarde de oameni la nivel mondial.

Noile dovezi au arătat că Ivermectina are proprietăți reale, antivirale, antiinflamatorii și de inhibare a replicării SARS-CoV-2, nu numai în modele in-vitro şi la animale, ci şi în numeroase studii clinice din diferite centre de pe mapamond.

În urma finalizării studiilor clinice desfășurate în acest an, s-a ajuns la concluzia că Ivermectina are o eficacitatea semnificativă atât în profilaxia (pre şi post-expunere) infecției cu SARS-CoV-2, dar și în toate stadiile de evoluție a bolii. Datele științifice au mai arătat, de asemenea, efecte benefice inclusiv la persoanele cele mai expuse riscului (vârstnici cu comorbidități, obezi, instituționalizați, etc.).

Despre companie

Terapia - o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România (Cegedim, IQVIA, unități, 2019; KeysFin, valoare, 2018). Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.

//