Sărbătorile înseamnă bucuria și fericirea de a fi împreună cu cei dragi, înseamnă bunătăți tradiționale cu gustul copilăriei. Dar mai înseamnă și multe grăsimi și deci, colesterol.

„Primul pas în reglarea colesterolului este o alimentație simplă, integrală și autohtonă. Sunt importante și hidratarea corectă, orele de odihnă și efortul fizic moderat zilnic. Chiar și în această perioadă a Sărbătorilor, fructele, legumele, leguminoasele, nuciferele trebuie consumate pentru că au și alte beneficii, dincolo de cel al reducerii colesterolului: sunt bogate în antioxidanți și au în compoziție cantități semnificative de fibre alimentare atât de necesare în această perioadă.”, pune nutriționistul.

Vestea bună este că de aceste Sărbători putem ajusta rețetele tradiționale și evita creșterile de colesterol și trigliceride după această perioadă.

„Maioneza șe poate face cu ulei din sâmburi de struguri sau alt ulei presat la rece; și în loc de ou se poate folosi iaurtul sau cartof/conopida fiartă și răcită, pasta de semințe de floarea soarelui sau avocado. Prăjiturile se pot face înlocuind 1/3 din făina de grâu cu făină de nucă/in/cânepă. Prăjiturile vor fi mai gustoase, mai sățioase și digestia va fi mai ușoară.”, mai afirmă medicul specialist.

Nutriționistul Lygia Alexandrescu precizează că zahărul din deserturi se poate înlocui cu xilitol din mesteacăn, un îndulcitor natural gustos și cu efect ușor laxativ. Sarea iodată se poate inlocui cu sare potasică în această perioadă în care murăturile aduc mult sodiu în farfurie.

„Sărmăluțele se pot găti cu carne de porc amestecată cu piept de curcan, cu orez basmati și cu ceapă roșie crudă, nu călită. Valoarea lor calorică scade cu o treime și digestia e mai facilă. Piftia se va degresa și astfel va fi redusă cantitatea de grăsimi saturate pe care o furnizează.”

Nutriționistul îndrumă ca de Sărbători să adăugăm uleiuri presate la rece, făina de in, de nucă sau de cânepă sau din sâmburi de struguri la prăjitura pe care intenționăm să o pregătim.

„Adaugă uleiuri și făină de nucifere pentru gust mai bun, pentru aport de fibre și proteine vegetale de calitate superioară și pentru sațietate. Adapteaza rețetele tradiționale pentru valori de colesterol și trigliceride normale, pentru scăderea inflamației și pentru o inimă și articulații fericite.”, mai spune Lygia Alexandrescu potrivit antena3.ro.