Nelu Tătaru a făcut un anunţ extrem de important, în contextul numărului crescut de infectări cu noul coronavirus. Ministrul Sănătăţii a anunţat că deocamdată nu este în discuţie ca Bucureştiul să fie carantinat.

„Se merge strict pe acele măsuri locale, dar şi măsuri restrictive în vederea scăderii numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. În contextul în care vom avea o transmitere liberă accentuată cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri se vor lua şi alte decizii.”


Deocamdată nu avem în discuţie carantinarea Bucureştiului (...) Să ne închidem o lună? Sunt specialiști care spun că ar trebuie să ne închidem două luni!

Tătaru a declarat că populația ar trebui să respecte măsurile impuse de autorități nu doar în contextul pandemiei.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui să respectăm niște restricții pe care le-am impus încă de la începutul acestei pandemii și să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt din cauza acestei pandemii, să ne gândim la cei care suferă și să ne gândim la un corp medical care sunt aceiași de la începutul acestei pandemii și merg în continuare.”

Cu această ocazie, ministrul Sănătății a ținut să le mulțumească cadrelor didactice care luptă pentru salvarea vieților.

„Țin să le mulțumesc încă o dată pentru acest lucru. Suntem împreună, suntem acolo și sper că cei care furnizează aceste cazuri care înainte de ajunge în spital nu cred în aceste cazuri, să își reașeze un pic atitudinea cât și discursul.”


În acest moment suntem pe o creştere progresivă. În anumite localităţi deja a început să fie creştere exponenţială!

„Acolo se vor lua decizii un pic mai drastice. Noi vorbeam foarte mult acum trei luni de 2.800 de cazuri pe zi. Putem ajunge la aceste cazuri nerespectând nimic.'', a declarat ministrul Nelu Tătaru potrivit antena3.ro.