Ai grijă la alimentație

De câțiva ani, specialiștii au descoperit că flora intestinală comunică permanent cu creierul. Din acest motiv, alimentația poate fi considerată o metodă de tratament pentru intarirea sistemului nervos. O alimentație variată și sănătoasă va încuraja înmulțirea unor bacterii benefice, care vor stimula producția de neuroni. Dimpotrivă, o alimentație bogată în zahăr și grăsimi stimulează sporirea bacteriilor rele, blocând și dezvoltarea de noi neuroni, indiferent de vârstă.

Combustibilul principal al creierului sunt glucidele, care, după ce sunt ingerate, se transformă în glucoză. Zilnic, pentru a funcționa eficient, creierul are nevoie de cel puțin 140 de grame de glucoză. Din acest motiv, carbohidrații ar trebui să reprezinte între 45% și 65% din totalul caloriilor consumate zilnic. Alege carbohidrați complecși, precum alimente integrale, produse din cereale, leguminoase, dar și simpli, ca fructele, laptele, mierea. Pune accentul pe alimente cu un indice glicemic scăzut, care furnizează energie cu eliberare lentă.

Omega-3 sunt acizi grași esențiali pentru susținerea și funcționarea neuronilor. Aceștia se găsesc atât în suplimente alimentare, cât și în anumite alimente, precum peștele gras (sardine, macrou, hering, somon), uleiul de rapiță sau de nucă.

Potrivit mai multor specialiști, curcuminul, substanța activă din turmeric, poate să stimuleze înmulțirea neuronilor și să ajute creierul să își sporească capacitățile de autoreparare.


Tratează tulburările de somn

Tulburările de somn pot fi dăunătoare pentru creier. Potrivit unor studii citate de National Institutes of Health din SUA, persoanele care suferă de insomnie cronică au o substanță albă cerebrală mai puțin densă decât media, mai ales la nivelul emisferei drepte, iar, din acest motiv, comunicarea între neuroni poate deveni mai complicată, fapt care poate să provoace sau să agraveze tulburările creierului.

Lipsa somnului poate distorsiona inclusiv amintirile. Un somn bun susține capacitatea de memorare și te ajută să iei decizii bune. De asemenea, somnul ajută la repararea anumitor celule ale creierului, cele care produc mielină, substanță care intră în alcătuirea nervilor cerebrospinali.


Evită rutina mintală

Trebuie să fii întotdeauna deschis la schimbare și să eviți rutina. Omul are o dorință naturală de a învăța și de a înțelege, iar acest proces nu se oprește atunci când îți închei studiile. De asemenea, creierul este maleabil și se hrănește cu informații, care au rolul de a-l ajuta să se regenereze. În epoca digitalizării, oamenii sunt în permanență bombardați cu informații, iar acest fenomen poate fi dăunător creierului. Este bine să înveți să alegi informațiile utile, adică pe cele care te fac să înțelegi și nu pe cele care doar te anunță diverse fapte. Specialiștii spun că este sănătos pentru creier să nu încetezi niciodată să înveți, să păstrezi gustul pentru noutate.


Evită rutina fizică

Numeroase studii arată că activitatea fizică regulată ajută mușchii să producă diverși compuși chimici care, prin sânge, acționează asupra creierului, stimulând generarea de neuroni. Specialiștii spun că o activitate fizică, de minimum 30 de minute pe zi, poate contribui la susținerea volumului materiei cenușii din creier, care este asociată cu memoria și abilitățile cognitive. Persoanele care fac sport prezintă riscuri mai mici de a suferi de un declin cognitiv timpuriu – demență – ori de a dezvolta maladia Alzheimer. De asemenea, activitatea fizică ajută hipotalamusul, o glandă situată la baza creierului, să producă endorfine, hormoni care pot contribui la reducerea riscului de anxietate, depresie și stres.

Obiceiurile mici pot avea efecte nebănuite asupra sănătății creierului. Alimentația adecvată, sportul, un somn bun, dar și comunicarea regulată cu cei din jur te pot ajuta să ai un creier sănătos cât mai mult timp.