Măsura carantinei din comuna Gornet a fost anulată în instanță, iar decizia este executorie.

Magistrații Curții de Apel din București au decis să anuleze carantina din comuna Gornet, din Prahova.

Decizia nu este definitivă, însă exte executorie.

Hotărârea judecătorilor vine după solicitarea autorităților locale din comună cu privire la anularea ordinului dat de către Departamentul pentru SItuații de Urgență, privitor la intrarea în carantină a localității.

Magistrații nu au aprobat, însă, și solicitarea autorităților de a primi despăgubiri în valoare de 4 milioane de euro.

Decizia instanței: ”Admite in parte cererea – Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”

Consiliul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a decis pe 22 iulie ca localitatea Gornet să intre în carantină, după ce în două săptămâni au fost identificate 15 cazuri de coronavirus.

Dacă unii localnici au acceptat carantina, alții s-au revoltat. Autoritățile locale au atacat ordinul DSU în instanță.

Avocatul care a reprezentat comuna a reclamat faptul că DSP Prahova nu a efectuat o anchetă epidemiologică, dar și că nu a existat colaborare între prefect și autoritățile locale. De asemenea, acesta a acuzat faptul că 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă, dar și că cetățenii comunei nu sunt acceptați în spații publice și în magazine din comunele limitrofe, fiind total izolați.


Despre autor:


Ultima actualizare: 4 August 2020 - 05 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.