„Domnul doctor Costache a ales să-și continue activitatea în alt spital, raportul de muncă pe care îl va avea cu noi se va încheia de la 1 mai”, a menționat Porr, citat de turnulsfatului.ro
Acesta susține că toate programele pe care le avea spitalul, pe zona de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, vor continua și după plecarea fostului ministru: „Continuăm toate programele, vom derula în continuare și proiectele pe care le aveam pe chirurgie cardiovasculară cu alți doctori, din țară și străinătate”, a mai adăugat directorul.
Ulterior, omul de afaceri Mihai Miron, care deține Spitalul privat „Sf. Constantin” din Brașov, a anunțat în presa locală că doctorul Costache va profesa acolo: „De luna viitoare, chirurgul Victor Costache va avea un contract individual de muncă în spital”
Acesta a precizat că spitalul brașovean a achiziționat un aparat de biologie moleculară, astfel încât toți pacienţii care vin în unitatea medicală să fie testați, iar pentru bolnavii internaţi se va face şi CT toracic, pentru a avea certitudinea că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus.
De asemenea, costul efectiv al unui test pentru COVID-19 în Spitalul privat „Sf. Constantin” este de 200 de lei, Mihai Miron precizând că prețul e suportat de spital, pacientul urmând să achite doar celelalte prestaţii medicale.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Victor Costache, fostul ministru, demisionează de la Polisano: „A ales să-și continue activitatea în alt spital”.