A fi într-o formă fizică și psihică bună este un scop pentru fiecare dintre noi. De cele mai multe ori, aceasta este una dintre rezoluțiile stabilite pentru noul an. Motivul pentru care aceste planuri nu se concretizează este, în multe cazuri, lipsa timpului dedicat activităților.

O altă problemă întâlnită frecvent este partea financiară. Chiar dacă orice hobby are un rol benefic, există perioade în care bugetul nostru este întins la maximum și nu prea mai este loc de alte cheltuieli. Deoarece știm câtă nevoie ai de acele momente de relaxare, am creat o listă cu câteva dintre cele mai plăcute hobbyuri pe care le poți face fără prea multe cheltuieli:


  1. Pictura


Terapia prin artă, fie că ești o persoană talentată sau doar te relaxezi desenând, este una tot mai des întâlnită. Au apărut, de ceva timp, inclusiv cărți de colorat pentru adulți, care au rolul de a elimina stresul și de a reduce stările de anxietate, fiind un bun exercițiu al minții. Dacă îți place să desenezi, poți apela la un bloc de desen, la un șevalet sau chiar la o tabla magnetica.

Poți găsi online o mulțime de site-uri, vloguri sau tutoriale care să te învețe bazele picturii. Fie că preferi să faci schițe, să pictezi peisaje sau doar să colorezi într-o carte de colorat pentru adulți, alocă-ți câteva ore pe săptămână și bucură-te de beneficiile artei pentru mintea ta.


  1. Gătitul


Nu puține sunt persoanele care, odată cu diferitele show-uri TV, și-au descoperit pasiunea pentru gătit. Ce-i drept, atunci când trebuie să faci asta zilnic pentru familia ta, pasiunea poate deveni obositoare. Însă, dacă simți că în multe momente gătitul te relaxează, te ajută să te deconectezi după o zi obositoare, atunci te sfătuim să nu renunți.

Dacă nu ai timpul sau bugetul necesar pentru a te înscrie la un curs organizat, poți apela la cărțile vechi de rețete sau chiar la materialele disponibile online. Unora le place să gătească folosind gramaje și rețete bine stabilite, iar altora le place să inoveze. De la o simplă porție de paste cu sos roșu poți ajunge, în scurt timp, la propriile invenții.

Citeste si:
Ce sporturi să încerci în 2024: 4 activități care pot deveni hobby-uri
Ce sporturi să încerci în...


  1. Grădinăritul


A pune bazele propriei grădini poate fi o activitate distractivă și revigorantă. Mai mult decât atât, poate fi o modalitate foarte bună de a trăi o viață sănătoasă și de a-ți hrăni familia cu produse de calitate. Atunci când locuiești la casă, poți găsi cu ușurință un petic de pământ pe care să poți planta câteva flori sau legume nepretențioase. Asta pentru început, până deprinzi tainele grădinăritului. Ulterior vei putea trece la soiuri mai deosebite, ce necesită un volum mai mare de cunoștințe.

Chiar dacă locuiești la bloc, nu trebuie să renunți la această plăcere. Cu doar câteva ghivece de flori și plante aromatice îți poți pune în practică această deprindere. Pe lângă un mediu plăcut, te vei putea deconecta de problemele cotidiene în timp ce îngrijești plantele din casă.

Citeste si:
Ghid practic pentru o curățenie eficientă la tine acasă
Ghid practic pentru o...

Acestea sunt câteva dintre hobbyurile pe care le poți practica acasă, fără prea multe costuri suplimentare. Scutești timpul petrecut în trafic, nu depinzi de programul nimănui și, mai mult decât atât, vei simți imediat o stare generală de bine.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Noiembrie 2023 - 10 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.