Ai început deja să studiezi gama de baterii baie pe care o ai la dispoziție, însă nu poți decide care este modelul potrivit pentru tine? Descoperă din rândurile de mai jos câteva elemente importante, de care să ții cont pentru a face investiția potrivită!

De la dimensiunea pipei, până la cum poți monta bateria, dar și design-ul acesteia, iată doar câteva dintre detaliile care contează! Afla de aici totul despre baterii baie.

Baterii baie – dimensiunea potrivită!

Pentru început, indicat este să te gândești la cât de mare este lavoarul de care dispui în baie. Dacă ai un lavoar micuț, înseamnă că iți este necesară o baterie mică, cu pipa joasă, de dimensiunea S. Astfel, apa va curge foarte ușor și nu te vei stropi atunci când te vei spăla pe mâini sau pe față. În schimb, dacă dispui de un lavoar mai mare, optează pentru o baterie de dimensiunea M sau L, care să aibă pipa suficient de înaltă!

Unde poți să montezi bateria?

În ceea ce privește partea de montaj, este bine să iei în considerare că poți așeza bateria direct pe lavoar, dacă ai unul clasic sau o poți încorpora în perete. De exemplu, dacă ai un lavoar freestanding, pe care l-ai montat pe un blat, de preferat este să alegi o baterie încastrată, care să iți permită să te bucuri de un design modern și deosebit. În schimb, dacă lavoarul tău este clasic, poți monta bateria fară probleme pe el, indiferent dacă este o baterie cu monocomandă, cu dublă comanda ori cu senzori.

Cum acționezi apa?

Pe lista elementelor care mai contează atunci când cauți o baterie nouă se află și tipul de acționare al apei. În acest sens, ai la dispoziție:

• baterii cu monocomandă – sunt prevăzute cu un singur robinet. Pe acesta îl rotești spre stânga ori spre dreapta, în funcție de tipul de apă de care ai nevoie: cald sau rece;

• baterii cu dublă comandă – au 2 robineți separați și sunt bateriile clasice, care se folosesc încă de acum multă vreme. Eficiente și durabile, aceste modele se încadrează perfect în orice design ai dori să creionezi în baia de acasă;

• baterii cu senzori – sunt cele mai noi și mai moderne modele de pe piață. Bateriile cu senzori te ajută inclusiv să reduci consumul de apă pe termen lung, ceea ce înseamnă că facturile tale vor fi mai mici.

Citeste si:
5 elemente importante de verificat înainte de a cumpăra o mașină
5 elemente importante de...

Baterii de duș

Pe lângă bateriile pentru lavoare, în baie mai ai nevoie și de baterii pentru duș ori pentru cadă. Asigură-te că la acestea poți conecta furtunul de duș sau că au o bara de susținere pentru para fixă, dacă optezi pentru una. Bateriile de dus pot fi inclusiv termostatate, ceea ce înseamnă că poți seta apa la o temperatură anume, urmând că apoi să nu te mai confrunți cu fluctuații de apa calda/apa rece.

Design

Nu uita de design! Dincolo de faptul că bateriile pentru lavoar și cele pentru duș trebuie să fie rezistente și eficiente, ele trebuie să aibă un aspect plăcut, care să se încadreze în imaginea de ansamblu pe care o construiești în baie. De la modelele clasice, simple, până la bateriile în stil vintage, pe toate le găsești online! Fotografiile reprezentative iți vin în ajutor în acest sens.

Citeste si:
Susținerea educației, cea mai importantă investiție
Susținerea educației, cea mai...

Accesează Baterii-lux.ro și găsești aici o varietate de obiecte sanitare excelente! De la baterii bucatarie, până la cele de baie, dar și accesorii practice, moderne și ușor de folosit, pe toate le poți comanda în doar câteva momente direct de pe Internet. Economisești astfel timp și bani și, în același timp, iți creezi confortul pe care îl meriți acasă!


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Iunie 2023 - 10 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.